Despre noi

Activitatea principală a companiei ZALAPMA este cultivarea trufelor și a alunelor, și vânzarea produselor ce provin din plantarea și îngrijirea rădăcinilor de alune “infectate” cu  miceliu de trufă. Și în Secuime este o problemă din ce în ce mai mare faptul că pământurile nu sunt cultivate, că pășunile sunt abandonate, ceea ce se datorează faptului că practicile agriculturale nu sunt sustenabile iar tinerii au părăsit  domeniul aceasta. La toate aceste probleme vine în ajutor o afacere care și-a propus cultivarea trufelor și a alunelor, din moment ce domeniile sus menționate pot fi reciclate mulțumită acestei activități  ce poate fi considerat inovație în Secuime. 

Mulți consideră trufa a fi o delicatesă, iar din cauza prețului ridicat puțină lume a gustat deja în Secuime. Numărul afacerilor care au recunoscut posibilitatea de investiție și sursa de trai în cultivarea trufelor este foarte mică (până și dacă ne uităm în întreaga Românie), cu toate că trufele și alunele pot fi cultivate, în special în Secuime unde solul și clima sunt ideale pentru acest tip de activitate.  

Pe lângă beneficiile reciclării pământurilor neprelucrate, un alt avantaj imens este faptul că aceste plantații nu necesită lucrări de îngrijire a plantelor, asigură folosirea pământului pe timp de 40-50 de ani, împiedică eroziunea solului și funcționează ca un “plămân verde”, asigurând cantitatea de oxigen necesară mediului înconjurător. 

Despre trufă


Trufele sunt ciuperci care trăiesc într-o relație de simbioză cu planta gazdă. Denumirea trufă se referă la multe soiuri de ciuperci care trăiesc sub sol, iar trufele au valoare de specialitate în gastronomie de tip mirodenie. Azi sunt folosite multe denumiri ce par arhaice, precum trifle, ciuperca gim, ciuperca nasul-câinii, trufola, ciuperca de porc, ciuperca de praf și pâinea de pământ. 

Speciile de trufă sunt specii numite micorhize (rădăcini de ciuperci). Această plantă trăiește sub pământ, are germeni sub sol și crește sub pământ, și trăiește într-o relație de simbioză cu rădăcinile copacilor din pădure, denumit micorhiză. Rețeaua bogată de rădăcini de ectomicorhiză asigură ca planta gazdă să aibă acces optim la nutrienți ca rezultat a colonizării rădăcinilor.  Miceliile trufei nu pătrund în peretele celular a rădăcinii plantei ci crește o mantă de hife în jurul rădăcinii și în celulele de scoarță numit rețeaua-Hartig, unde se întâmplă schimbul de nutrienți. 

Formă organului de reproducere este neuniformă, numit ascus, și se află la 8-10 centimetri sub nivelul solului care este însă cea mai valoroasă parte a recoltei trufelor.  Partea reproductivă a trufelor este ascocarpiul care este alcătuit din două părți, scoarța exterioară cu solzi ori netedă numită peridiu și partea interioară numită gleda. 

În ziua de azi există procedee de biotehnologie care produc în mod artificial simbioza dintre rădăcină și trufă pe teritoriul pădurilor agriculturale. Trufele sunt vietăți mistice și legendare, majoritatea oamenilor le consideră afrodisiac, cu toate că efectele de potențiator nu au fost dovedite. Are miros și gust condimentat, amintește un pic de usturoi, dar în același timp are și o aromă specială, greu de definit. 

„Cine vrea să trăiască o viață cu morală și principii, să nu guste trufele niciodată.”
– Proverb italian Olasz 

Conform legendei, în perioada septembrie-octombrie cerbul, înainte de împerechiere, mănâncă din aceste trufe și prind noi puteri. Masculul sapă solul pădurii, iar după ce mănânc delicatesele prețioase înnebunesc după femelă. Trufele acestea scumpe au o putere legendară de stimulare și din cauza aceasta erau foarte căutate începând din antichitate și până în ziua de azi. Contrar renumelui, trufele sunt și mirodenii, a cărui valoare este dată de mirosul lor și nu de cantitatea lor. Carnea interioară a ciupercii este gleba, organul ce produce sporele, și are model zimțit, similar marmurii, la maturare este cărnos, de tip ceară, tare la atingere, cu o consistență similară cașcavalului gras, aromat. Din punct de vedere gastronomic, genul Tuber este cel mai prețios (denumirea tuber provine din tumorrea terrae, din latinul tubera terrae, ceea ce înseamnă tumor de pământ). Cel mai renumit și cel mai căutat tip de trufă este Tuber melanosporum, care este denumit în feluri multiple în Franța: truffe noir say truffe du périgord, în maghiară denumit trufă Franțuzească. În Province se spune că restul de “triflă” franțuzească (truffe brumale, truffe de Bourgogne, truffe mésentérique, truffe blanche) s-au născut din greșeală. Crește numai în Europa de Sud, unde se țin aucții de trufe în mod regulat, la o aucție italiană în 2010 o trufă de 936 grame a fost cumpărat de noul proprietar cu 105 mii de euro. 

Trufele se numesc truffle în franceză, care provine din forma franceză trufle și în principiu din latina tuber (“cocolos”). Este o mirodenie și o specialitate gastronomică, cu un gust aparte ce nu poate fi comparat cu nimic altceva. Giacomo Casanova consuma des ragu de trufă înainte de cuceririle amoroase, iar faimosul sos-Casanova denumit după el conține 30 de grame de trufă.  Seniorul scriitor Alexandre Dumas zicea că “trufele fac femeile mai tandre iar bărbații mai ușor de iubit”. În secolul 18., maestrul-bucătar Jean Anthelme Brillat-Savarin numea trufele “diamantele bucătăriei” iar compozitorul de muzică italian Gioachino Rossini numea trufele “Mozartul ciupercilor”. Este ca și cum “am mânca un miros, însă gustul pe care îl simțim cu limba nu este același pe care l-am simțit mai înainte pe trufe”. 

Era folosit la gătit încă de pe vremea sumerilor în Mesopotamia. Savanții și filosofii antici discutau des despre natura și forma trufelor. Filozoful grec Theophrastos, considerat “părintele botanicii” , zicea că trufele provin din simbioza dintre ploile de toamnă și fulgerii. În Imperiul Roman antic trebuia adus trufa de deșert cu gust dulce din familia Terfezia din Fenicia, iar la ospățurile lui Lucullus trufa albă cu gust dulce de Fenicia era considerat o delicatesă specială și un afrodisiac. Însă au ajuns trufele de deșert în bucătăriile romane și din Africa de Nord. Trufele ce provin din Africa de Nord sunt în majoritate în relații micorhiză cu plante erbacee. 

Prima mențiune maghiară provine din 1395 din Glosarul de Bistrița sub formă de „Thuber taplow” , fiind denumit greșit ca și iască. În Franța în 1547 după nunta dintre Henric al II.-lea și Cătălina de Medici, bucătarii italieni ajunși în curtea regală au promovat felurile de mâncare ce conțineau trufe. Din această perioadă avem înscrieri despre trufe în limba maghiară în decretul judecătorului din Trencsén din 1588, când a decis supravegherea locurilor unde creșteau cele mai bune trufe. În anii 1760 Mátyus István medicul principal în Târnava și în Scaunul Mureșului a scris o carte intitulată Diaetetica sau modul fundamental de prezervarea bunei sănătăți, care prezintă în detaliu cum se culeg și cum se consumă ciupercii precum și alte efecte ale lor care “înviu Spiritele și ajută la încantarea Venus”.  Despre trufele de vară a scris că ciobanii și pădurarii din Munții Ciuc și Gheorgheni căutau trufele în locurile de “mușuroi” făcute de porci sau cerbi. Umblau desculț, cu un băț în mână, ca să simtă trufele cu talpa goală prin solul acoperit de mușchi și săpau trufele cu bățul. 

Tuber aestivum are formă mai mult sau mai puțin globulară, fiind acoperit de negi negri cu formă de piramidă, de m[rimea unui nuci, sau un pic mai mare de mărime alune-pumn, sau chiar mai mare. În interiorul trufei carnea tare de culoare gri-maro are nervură albă. Mirosul specific amintește de porumbul fiert iar gustul este unul plăcut de nucă. 

Sursa


Despre alune



Alunele cresc în țara noastră de mult timp, ceea ce înseamnă că toate condițiile sunt date pentru producerea în masă, și totuși puțini se ocupă de cultivarea alunii. 

Cele mai mari producători de alune pe plan global sunt Turcia și Italia, iar deseori și oferta din țară include produse importate de acolo. 70-80% din recolta de alune din întreaga lume provine din Turcia, pe locul al doilea este Italia cu 10-12%. Urmează Spania, Statele Unite și Gruzia, iar recolta din restul țărilor este aproape neglijabil. Volumul de alune produse în întreaga lume este de 950 000 tone, din care turcii produc 750 000 tone iar italienii produc peste 100 000 tone. 

Contact


Sc Zalapma Srl

Fotos, Nr. 108A, 527097
Jud. Covasna
Tel: +40-745 098 197